Activitati - Anul scolar 2018-2019

Scoala altfel 2018-2019

                                                     

1. 100 DE ANI DE UNITATE PRIN CULTURĂ

01   Săptămâna Altfel la Liceul Teoretic „Ion Neculce” din Târgu Frumos a debutat luni, 15 aprilie, și a continuat în zilele ce au urmat cu o serie de proiecte inedite prin care elevilor le-a fost oferit prilejul de a-și explora creativitatea și a-și extinde orizonturile cunoașterii prin noi modalități de abordare: de la workshopuri interactive, competiții sportive, activități artistice, concursuri științifice, ateliere de teatru, animații de lectură, open-space activities și lista continuă.

    Atmosfera efervescentă a Săptămânii Altfel a fost însuflețită de elevi, care au devenit protagoniștii unei saptămâni de succes, prin dorința lor de implicare, de cunoaștere, dăruire și perseverența de a ști mai multe, de a fi mai buni.

    În cadrul acestei săptămâni, în intervalul 17-19 aprilie, instituția a organizat Zilele Liceului – ediția 2019, propunându-și a aduce la un numitor comun valorile care reunesc generațiile de elevi și dascăli din trecut și prezent. Astfel, în cadrul acestor manifestări, au fost invitați membrii comunității locale, autoritățile locale, partenerii educaționali ai liceului, pentru a configura o nouă pagină reprezentativă a evoluției noastre, la nivel de comunitate educațională. Evenimentele în jurul cărora s-a creat o nouă fuziune culturală s-au înscris pe coordonatele de valorificare a patrimoniului local, prin deschiderea dimensiunii internaționale a educației.

   Joi, 18 aprilie, a avut loc Simpozionul județean, cu participare internațională „100 de ani de unitate prin cultură”, care s-a constituit într-o oportunitate  pentru elevi și comunitate de a fi parte a unei manifestări cultural-artistice prin care spiritul românesc și-a regăsit ecoul centenarului, concretizat printr-un program care a reunit școli din România, Republica Moldova și Ucraina.

    Pe parcursul acestei săptămâni, cu toții am trăit cu emoție momente de mare însemnătate pentru noi, în care am simțit semnificația profundă a ce înseamnă să fii român, a ceea ce înseamnă să fii locuitor al orașului Târgu Frumos, a ceea ce înseamnă să fii licean la „Neculce”.

 



 


 

 

Scoala altfel 2018-2019 - galerie 1

Galerie foto - ziua 1

 

Scoala altfel 2018-2019 - galerie 2

Galerie foto - ziua 2

 

Scoala altfel 2018-2019 - galerie 3

Galerie foto - ziua 3

 

Activitati 2018-2019

                                            

  1. 9 mai 2019 - Cultura cucuteniană - tezaur local, tezaur european
  2. 19-21 octombrie 2018 - Parlamentul tinerilor
  3. 19 septembrie 2018 - Simulare cutremur
  4. 15 septembrie 2018 - Let's do it, Romania!

                                            

1. 9 mai 2019 - Cultura cucuteniană - tezaur local, tezaur european

  Joi, 9 mai 2019, Liceul Teoretic „Ion Neculce” a sărbătorit Ziua Europei prin debutul unui nou parteneriat cu Asociatia Super Tineri Asyris din Târgu Frumos, prin implicarea a 70 de elevi din instituția noastra într-un program de dezvoltare personală prin intermediul artelor. 10Activitati similare se vor desfăşura în perioada 6 mai – 25 iunie 2019, şi includ organizarea a 7 ateliere de lucru pentru elevi, în domeniile: sport, dans, fotografie, desen, teatru şi film, meşteşuguri, voluntariat. Atelierele vor fi coordonate de 6 voluntari din Mexic, Italia, Grecia, Belgia şi Franţa, respectiv de 12 lucrători de tineret din Italia, Malta, Turcia, Polonia, Spania şi România. Activităţile sunt cofinanţate prin Programul Erasmus+, cu sprijinul Comisiei Europene, şi sunt organizate în cadrul mobilităţilor „Arts Lab”, „Building Bridges” şi „New Vision, New Volunteers”. Elevii din cadrul şcolii vor fi invitaţi să se implice, ca voluntari, în promovarea culturii Cucuteni la nivel local, naţional şi internaţional, şi în înscrierea comunei Cucuteni pentru obţinerea titlului de European Youth Village - un program naţional destinat comunităţilor rurale.

free pokereverest poker revie
Copyright © 2019 Liceul Teoretic "Ion Neculce" Tg. Frumos. Toate drepturile rezervate.
Realizator: Matrescu Viorel-Lucian - vmat_neculce@yahoo.com.