Zilele liceului - Anul scolar 2018-2019

                                                     

1. 17 - 19 aprilie 2019 - Zilele Liceului Teoretic „Ion Neculce” Târgu Frumos

01   Săptămâna Altfel la Liceul Teoretic „Ion Neculce” din Târgu Frumos a debutat luni, 15 aprilie, și a continuat în zilele ce au urmat cu o serie de proiecte inedite prin care elevilor le-a fost oferit prilejul de a-și explora creativitatea și a-și extinde orizonturile cunoașterii prin noi modalități de abordare: de la workshopuri interactive, competiții sportive, activități artistice, concursuri științifice, ateliere de teatru, animații de lectură, open-space activities și lista continuă.

    Atmosfera efervescentă a Săptămânii Altfel a fost însuflețită de elevi, care au devenit protagoniștii unei saptămâni de succes, prin dorința lor de implicare, de cunoaștere, dăruire și perseverența de a ști mai multe, de a fi mai buni.

    În cadrul acestei săptămâni, în intervalul 17-19 aprilie, instituția a organizat Zilele Liceului – ediția 2019, propunându-și a aduce la un numitor comun valorile care reunesc generațiile de elevi și dascăli din trecut și prezent. Astfel, în cadrul acestor manifestări, au fost invitați membrii comunității locale, autoritățile locale, partenerii educaționali ai liceului, pentru a configura o nouă pagină reprezentativă a evoluției noastre, la nivel de comunitate educațională. Evenimentele în jurul cărora s-a creat o nouă fuziune culturală s-au înscris pe coordonatele de valorificare a patrimoniului local, prin deschiderea dimensiunii internaționale a educației.

 

    Ca primă acțiune, „Ziua Porților Deschise” a constituit un bun prilej pentru vizitatori de a descoperi ceea ce este nou și inovativ în această instituție, precum și modul în care liceul este o oglindă a ceea ce este de valoare pentru Târgu Frumos, pentru cultura acestui oraș.

    O altă activitate dedicată Zilelor Liceului, „Profesorii lui Neculce de-a lungul timpului”, a fost un consiliu profesoral de sarbătoare, o reuniune cu dascăli ce și-au pus amprenta de valoare asupra liceului nostru de-a lungul timpului, reuniune în cadrul căreia am onorat profesorii care au modelat generații de spirite tinere pe parcursul activității lor didactice.

    Joi, 17 aprilie, a avut loc Simpozionul județean, cu participare internațională „100 de ani de unitate prin cultură”, care s-a constituit într-o oportunitate pentru elevi și comunitate de a fi parte a unei manifestări cultural-artistice prin care spiritul românesc și-a regăsit ecoul centenarului, concretizat printr-un program care a reunit școli din România, Republica Moldova și Ucraina.

    Simpozionul a fost deschis de o sesiune științifică, în cadrul căreia au luat cuvântul prof. dr. Sergiu-Constantin Enea, directorul instituției organizatoare, vice-primarul orașului Târgu Frumos, prof. Ion Alexa-Angheluș, reprezentantul ISJ Iași, inspector, prof. Maria Rados, prof. univ. Dumitru Boghian, Universitatea „Stefan cel Mare” din Suceava, precum și reprezentanții delegațiilor instituțiilor școlare partenere, director al Liceului Teoretic „Miguel de Cervantes Saavedra” din Chișinău, Republica Moldova, prof. Rodica Postu, director al Școlii Medii Complete de Gradul I-III Oprișeni, Ucraina, prof. Nicolai Bodnariuc, prof. dr. Tiberius Părpăuță, de la Colegiul Economic Administrativ Iași, prof. Anca Aparaschivei, de la Colegiul Național „Mihail Sadoveanu” Pașcani. Evenimentul a fost asociat cu excursii itinerare de explorare a culturii locale, cu însemnătate istorică națională.

    Zilele Liceului s-au finalizat vineri, 19 aprilie, prin alte două acțiuni de anvergură.

    În cadrul conferinței „Noile și vechile religii seculare. Comunismul și corectitudinea politică”, invitat de onoare a fost prof. univ. dr. Nicu Gavriluță, care a vorbit în sala mare a Casei de Cultură „Garabet Ibrăileanu” din oraș.

    Acțiunea „Tradiții culinare antice”, realizată în parteneriat cu Asociația Culturală „Geto-Dacii din Moldova”, a încheiat această săptămână prin valorificarea gastronomiei românești, ca o componentă importantă a patrimoniului cultural național intangibil.

    Inspectoratul Școlar Județean Iași, Primăria orașului Târgu Frumos, Liceul Special „Moldova” din Târgu Frumos, Asociația Societas Pro Patrimonium si Asociația Culturala MIR au fost alături de Liceul Teoretic „Ion Neculce”, susținând demersurile culturale din cadrul acestor evenimente, între instituțiile menționate existând un parteneriat educațional activ și interparticipativ.

    Așadar, Liceul Teoretic „Ion Neculce” scrie în continuare meticulos pagini din istoricul oamenilor care își construiesc viitorul aici și consemnat, și prin aceste evenimente, momente semnificative care au devenit experiențe de preț pentru elevi, prin care au aprofundat una dintre cele mai importante lecții: cea de a deveni un om de valoare – o lecție a normalității ca standard de viață.

 

 


 

 

free pokereverest poker revie
Copyright © 2024 Liceul Teoretic "Ion Neculce" Tg. Frumos. Toate drepturile rezervate.
Realizator: Matrescu Viorel-Lucian - vmat_neculce@yahoo.com.