CRITERII GENERALE din 22 decembrie 2021de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar de statEMITENT | MINISTERUL EDUCAȚIEI |
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 4 ianuarie 2022
Notă ...
Aprobate prin ORDINUL nr. 5.870 din 22 decembrie 2021, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 8 din 4 ianuarie 2022.
Capitolul I Dispoziții generale
Articolul 1
Elevii
de la cursurile cu frecvență din învățământul preuniversitar de stat
beneficiază lunar de burse de performanță, burse de merit, burse de
studiu și burse de ajutor social, denumite în continuare burse.
Articolul 2
Acordarea burselor menționate la art. 1
reprezintă atât o formă de stimulare a elevilor care obțin rezultate
foarte bune la învățătură și la diferite discipline/domenii de studiu,
cât și o formă de sprijin al elevilor din medii dezavantajate
socioeconomic, în vederea participării la educație a acestora și a
prevenirii abandonului școlar.
Articolul 3
Bursele
se acordă în fiecare an școlar, pe perioada cursurilor școlare,
inclusiv pe timpul pregătirii și susținerii evaluării naționale de către
absolvenții clasei a VIII-a a examenului de bacalaureat, a examenului
de certificare a calificării profesionale și pe perioada pregătirii
practice.
Articolul 4
Bursele
se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale
de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar și din sume
defalcate din taxa pe valoare adăugată, aprobate anual prin legea
bugetului de stat cu această destinație.
Capitolul II Criterii generale de acordare a burselor
Articolul 5
(1) Bursele de performanță se acordă elevilor care se încadrează în cel puțin unul din cazurile următoare:
a) au
obținut locurile I, II sau III la etapele naționale ale competițiilor
școlare naționale organizate de Ministerul Educației, denumit în
continuare ME; ...
b) s-au calificat în loturile de pregătire organizate de Ministerul Educației pentru competițiile internaționale; ...
c) au
obținut locurile I, II sau III la etapele naționale ale
competițiilor/concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau
cu caracter tehnico-științific, de nivel național, organizate de
Ministerul Educației; ...
d) au obținut locurile I, II sau III la competițiile sportive internaționale la care participă loturile naționale ale României. ... (2)
Lista competițiilor școlare naționale, precum și lista
competițiilor/concursurilor pentru care se acordă bursele de performanță
menționate la alin. (1) este aprobată și publicată de ME.(3) Bursele de performanță obținute în baza prevederilor alin. (1) se acordă pe perioada anului școlar următor celui în care s-au obținut rezultatele menționate la alin. (1).
Prin excepție de la aceste prevederi, pentru elevii din clasele
terminale ale învățământului liceal și profesional, bursa de performanță
se poate acorda în semestrul al II-lea al anului școlar și pe baza
rezultatelor obținute în semestrul I.(4) Pot primi bursa doar elevii promovați.
Articolul 6
Bursele
de performanță se acordă elevilor pe baza rezultatelor obținute conform
prevederilor alin. (1) lit. a), b), c) și d), atestate prin documente
școlare, respectiv prin copii certificate conform cu originalul, la
nivelul unității de învățământ, de pe diplomele obținute la competiții,
la propunerea dirigintelui, nefiind condiționată de depunerea unei
cereri în acest sens.
Articolul 7
Bursele
de merit și bursele de studiu se acordă elevilor de la cursurile cu
frecvență din învățământul preuniversitar de stat, în funcție de
rezultatele obținute la învățătură.
Articolul 8
(1)
Bursele de merit se acordă elevilor care au rezultate deosebite la
învățătură și se încadrează în cel puțin unul din cazurile următoare:
a) au
obținut media generală de cel puțin 9,50 și au acumulat cel mult 10
absențe nemotivate/semestru în anul școlar anterior, cu excepția clasei a
V-a și a clasei a IX-a; ...
b) au
obținut media generală de cel puțin 9,50 și au acumulat cel mult 10
absențe nemotivate în primul semestru al anului școlar, pentru elevii
din clasa a V-a; ...
c) au
obținut media de admitere în învățământul liceal sau profesional de cel
puțin 9,50, pentru elevii din clasa a IX-a, pentru cei care vor
beneficia de bursă de merit în semestrul I, respectiv au obținut media
de cel puțin 9,50 și au acumulat cel mult 10 absențe nemotivate în
semestrul I, pentru cei care vor beneficia de bursă de merit în
semestrul al II-lea; ...
d) au obținut locurile I, II sau III la etapele județene ale competițiilor școlare naționale organizate de ME; ...
e) au
obținut locurile I, II sau III la etapele județene ale
competițiilor/concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau
cu caracter tehnico-științific, de nivel național, organizate de ME. ... (2) Bursele de merit obținute în baza prevederilor alin. (1) lit. a),
b) și c) se acordă începând cu semestrul al II-lea, pentru elevii din
clasa a V-a, respectiv începând cu semestrul I, pentru elevii din
celelalte clase ale învățământului gimnazial, liceal sau profesional.(3) Lista elevilor care beneficiază de bursele de merit obținute în baza prevederilor alin. (1) lit. a), b) și c) este revizuită semestrial, în funcție de modificările intervenite în situația școlară a elevilor.(4)
Lista competițiilor școlare naționale, precum și a
competițiilor/concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau
cu caracter tehnico-științific, pentru care se acordă bursele de merit
menționate la alin. (1) lit. d) sau e), este aprobată și publicată de ME.(5) Bursele de merit obținute în baza prevederilor alin. (1) lit. d) și e) se acordă pe perioada anului școlar care urmează anului în care s-au obținut rezultatele menționate la alin. (1) lit. d) și e).
Articolul 9
Bursele
de merit se acordă elevilor pe baza rezultatelor obținute conform
prevederilor alin. (1) lit. a), b), c), d) și e), atestate prin
documente școlare, respectiv prin copii certificate conform cu
originalul, la nivelul unității de învățământ, de pe diplomele obținute
la competiții, la propunerea dirigintelui, nefiind condiționată de
depunerea unei cereri în acest sens.
Articolul 10
(1)
Bursa de studiu se acordă elevilor care provin din familii cu un venit
mediu net lunar pe membru de familie, pe ultimele 3 luni anterioare
cererii, cel mult egal cu salariul minim net pe economie și care
îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a) au
obținut media generală de cel puțin 7,50 și au acumulat cel mult 10
absențe nemotivate/semestru în anul școlar anterior, cu excepția clasei a
V-a și a clasei a IX-a; ...
b) au
obținut media generală de cel puțin 7,50 și au acumulat cel mult 10
absențe nemotivate în primul semestru al anului școlar, pentru elevii
din clasa a V-a; ...
c) au
obținut media de admitere în învățământul liceal sau profesional de cel
puțin 7,50, pentru elevii din clasa a IX-a, pentru cei care vor
beneficia de bursă de studiu în semestrul I, respectiv au obținut media
de cel puțin 7,50 și au acumulat cel mult 10 absențe nemotivate în
semestrul I, pentru cei care vor beneficia de bursă de studiu în
semestrul al II-lea. ... (2)
Bursele de studiu sunt revizuite semestrial, în funcție de modificările
intervenite în veniturile nete lunare ale familiei și în situația
școlară a elevilor.(3)
Pentru obținerea bursei de studiu, elevii majori sau părinții/tutorii
legal instituiți/reprezentanții legali ai elevilor minori depun la
comisia de atribuire a burselor din unitatea de învățământ o cerere
însoțită de acte care dovedesc dreptul de acordare a bursei de studiu,
în primele 10 zile lucrătoare ale fiecărui semestru.(4)
La stabilirea venitului mediu net lunar pe membru de familie se iau în
calcul toate veniturile cu caracter permanent realizate de membrii
familiei, inclusiv alocația complementară pentru copii.
Articolul 11
Bursele
de studiu se acordă începând cu semestrul al II-lea, pentru elevii din
clasa a V-a, respectiv începând cu semestrul I, pentru elevii din
celelalte clase ale învățământului gimnazial, liceal sau profesional.
Articolul 12
Bursele de ajutor social se acordă elevilor, la cerere, în funcție de situația materială a familiei sau a susținătorilor legali.
Articolul 13
(1)
Bursele de ajutor social se stabilesc la începutul anului școlar, fiind
revizuite semestrial, în funcție de modificările intervenite în
veniturile nete lunare ale familiei.(2) Elevii care acumulează 10 absențe nemotivate într-o lună nu primesc bursa de ajutor social pentru luna respectivă.
Articolul 14
(1)
Bursele de ajutor social se acordă următoarelor categorii de elevi
înscriși la cursurile cu frecvență, inclusiv cei școlarizați la
domiciliu sau care urmează cursurile în școala de spital, din
învățământul preuniversitar de stat:
a) elevi
proveniți din familii care nu realizează un venit mediu net lunar, pe
ultimele 12 luni, pe membru de familie, mai mare de 50% din salariul
minim net pe economie. La stabilirea venitului mediu net lunar pe membru
de familie se iau în calcul toate veniturile cu caracter permanent
realizate de membrii familiei, inclusiv alocația complementară pentru
copii; ...
b) elevi
orfani sau crescuți de un singur părinte sau elevi abandonați de
părinți asupra cărora a fost instituită o măsură de protecție socială; ...
c) elevi
care au deficiențe/afectări funcționale produse de boli, tulburări sau
afecțiuni ale structurilor și funcțiilor organismului, structurate
tipologic conform Ordinului ministrului sănătății și al ministrului
muncii, protecției sociale și persoanelor vârstnice nr. 1.306/1.883/2016
pentru aprobarea criteriilor biopsihosociale de încadrare a copiilor cu
dizabilități în grad de handicap și a modalităților de aplicare a
acestora, cu modificările și completările ulterioare, astfel:I. boli și tulburări ale sistemului nervos și ale funcțiilor mentale globale; ... II. boli ale structurilor și funcțiilor senzoriale; ... III. boli ale structurii laringelui și funcțiilor sale; ... IV. boli ale structurii sistemului cardiovascular și ale funcțiilor sale; ... V. boli ale structurii aparatului respirator și ale funcțiilor sale; ... VI. boli ale structurii sistemului imunitar și ale funcțiilor sale; ... VII. boli ale structurii și funcțiilor sistemelor digestiv, metabolic și endocrin; ... VIII. boli ale structurii funcțiilor aparatului urinar cu sau fără insuficiență renală cronică (IRC), indiferent de cauză; ... IX. boli ale structurii și funcțiilor aparatului locomotor și corespunzătoare mișcării; ... X. boli ale structurii pielii, anexelor și funcțiilor tegumentului; ... XI. boala canceroasă (indiferent de localizare, inclusiv recidivele și metastazele); ... XII. boli genetice; ... XIII. transplantul de organe, țesuturi și celule, stările posttransplant; ... XIV. orice
altă boală, tulburare sau afecțiune, de exemplu, cronică/genetică/care
necesită tratament îndelungat pentru cel puțin 6 luni sau servicii de
abilitare și reabilitare pentru cel puțin 6 luni sau îngrijiri paliative
și care se înscrie în vreuna dintre categoriile enumerate la pct.
I-XIII este luată în considerare; ... ...
d) elevi
din mediul rural, care sunt școlarizați într-o altă localitate,
întrucât nu au posibilitatea să studieze într-o unitate de învățământ
din localitatea de domiciliu. ... (2)
Acordarea burselor sociale pentru motive medicale se face pe baza
certificatului eliberat de medicul specialist (tip A5) și avizat de
medicul de familie/medicul de la cabinetul școlar, respectiv a
certificatului de încadrare în grad de handicap, fără a fi condiționată
de venitul net lunar al familiei.
Articolul 15
Pentru
obținerea bursei de ajutor social, elevii majori sau părinții/tutorii
legal instituiți/reprezentanții legali ai elevilor minori depun la
comisia de atribuire a burselor din unitatea de învățământ o cerere
însoțită de acte care dovedesc dreptul de acordare a bursei de ajutor
social, în primele 10 zile lucrătoare ale fiecărui semestru.
Articolul 16
(1)
Bursa de ajutor social se poate acorda ocazional, o dată pe an, și
elevilor de la cursurile cu frecvență din învățământul preuniversitar de
stat, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie nu depășesc
75% din salariul minim net pe economie.(2) Acordarea bursei de ajutor social ocazional se face pe baza documentelor doveditoare ale veniturilor, prevăzute la art. 14 și 15.(3) Cuantumul bursei de ajutor social ocazional trebuie să fie cel puțin egal cu cuantumul lunar al bursei de ajutor social.
Capitolul III Dispoziții finale
Articolul 17
(1) Bursa de ajutor social se poate cumula cu bursa de performanță, cu bursa de merit sau cu bursa de studiu.(2)
Elevii care au dreptul să primească atât bursă de performanță, cât și
bursă de merit sau bursă de studiu trebuie să opteze pentru una din
acestea, putând să o aleagă pe cea cu valoare mai mare sau acordată
pentru o perioadă de timp mai mare.(3)
Elevii cu cerințe educaționale speciale pot obține bursă de
studiu/merit/performanță/ajutor social, indiferent dacă beneficiază și
de o măsură de protecție socială.
Articolul 18
Bursele de ajutor social se acordă și pe perioada vacanțelor școlare pentru elevii prevăzuți la art. 13, în următoarele situații:
a) elevilor
care au promovat anul școlar sau celor care la sfârșitul anului școlar
sunt corigenți la o singură disciplină de învățământ și au acumulat cel
mult 10 absențe nemotivate/ semestru; ...
b) absolvenților
învățământului gimnazial care fac dovada că au fost admiși în
liceu/învățământ profesional, cursuri cu frecvență, într-o unitate de
învățământ preuniversitar de stat; ...
c) elevilor care repetă anul din motive medicale, dovedite prin documente medicale. ...
Articolul 19
Nu
pot constitui criterii de acordare/neacordare a burselor: religia,
rasa, etnia, sexul, apartenența politică a elevului sau a familiei
acestuia, apartenența la organizații legal constituite, studiile
efectuate în străinătate, precum și accesul la burse din alte surse sau
oricare alte criterii discriminatorii.
-----